Schimba Limba

English versionVersion Francaise Versiunea Romana

12 noiembrie 2008

Telefonul, noul sistem audio Hi-Fi

In numai o saptamana, trei mari producatori au anuntat lansarea unor noi modele de telefoane, special create pentru cei pasionati de muzica. Motorola, samsung si sony ericsson au dezvaluit, aproape in acelasi timp, noile modele de telefoane muzicale cu care vor intra pe piata in lunile urmatoare. Chiar daca nu vin cu schimbari radicale, cum a facut Nokia cu al sau Xpressmusic 5800 (cunoscut mai mult sub numele de Tube), noile modele cauta sa raspunda tot mai multor cerinte venite din partea melomanilor, atat in ceea ce priveste calitatea auditiei, cat si a sporirii numarului de functii pe care trebuie sa le indeplineasca un asemenea telefon.
Primul Walkman cu Wi-Fi
Un exemplu in acest sens este noua versiune de Walkman de la Sony Ericsson, W 705, care este dotat cu aceeasi tehnologie audio – cu un sunet si un bass foarte clar – care i-a adus lui W980 titlul de "cea mai buna experienta audio". Aceasta experienta este insa completata acum cu suport Wi-Fi (ce apare pentru prima data in gama telefoanelor muzicale ale acestui producator), pentru ca utilizatorii sa se poata conecta la Internet, de oriunde si oricand, pentru a viziona clipuri pe YouTube. In rest, asemenea altor telefoane din serie, W705 include aplicatiile TrackID – de recunoastere a piesei dupa o bucata inregistrata cu telefonul in format .amr, SensMe – care potriveste piesele dupa starea de spirit a utilizatorului – si Shake control – cu ajutorul careia se poate naviga prin lista de melodii inclinand rapid telefonul, spre stanga sau spre dreapa.
Redare 3D a sunetului
Functia de recunoastere a melodiilor pe care le ascultati la un moment dat este prezenta si la noul Samsung Beat M3510, un alt telefon special creat pentru melomani. Astfel, cand auziti o melodie care va place, ajunge sa inregistrati cateva secunde din ea, apoi telefonul o trimite catre serverul dedicat si in cateva secunde va ajuta sa aflati cine canta si cum se numeste respectiva melodie, de pe ce album e si in ce an a fost lansata.
De asemenea, telefonul vine dotat cu functia DNSe, care garanteaza, dupa cum spune producatorul, o redare 3D mult mai naturala si mai exacta a muzicii ascultate. si, nu in ultimul rand, si acest model va ajuta sa controlati MP3 Player-ul fara sa atingeti nici un buton. Telefonul va recunoaste gesturile si actioneaza in consecinta, trecand la urmatoarea melodie, marind sau micsorand volumul, punand stop sau pauza player-ului.In fine, radioul FM cu RDS va permite nu numai sa ascultati muzica, ci si sa inregistrati melodiile care va plac, iar Bluetooth-ul cu profil A2DP va permite sa puteti reda muzica pe o casca Bluetooth stereo.
Motorola mentine cercul de navigare FastScroll
Ultimul model anuntat in aceste zile este un slider de la Motorola, EM 35, care pastreaza principalele caracteristici ale lui ROKR 8 – cercul de navigare FastScroll si un player muzical cu capabilitati foarte bune. In plus, pentru ca este un telefon muzical, va avea taste dedicate si slot pentru casti cu mufa standard de 3,5 mm, pentru ca utilizatorii sa aiba posibilitatea de a conecta orice casti, nu doar pe cele care sunt in setul care insoteste telefonul. Este de remarcat ca acest conector este situat in partea superioara a aparatului, ceea ce este convenabil atunci cand se poarta telefonul in buzunar. Dar, de data aceasta, nu mai este vorba de un simplu telefon ci de un smartphone, cu procesor SCM-A11 de 500 MHz, pe care va rula (surpriza!) sistemul de operare Linux Montavista 2.6.10. si aceasta, dupa ce compania americana a anuntat ca doreste sa creeze doar terminale care sa ruleze Android si Windows Mobile.
SAMSUNG BEAT M 3501
» Retea: GSM» Ecran: 2" TFT cu 16 milioane de culori
» Rezolutie: 240x320 pixeli, senzor accelerometru
» Memorie interna: 60 MB
» Slot card: microSD inclus de 1 GB, posibilitate pana la 4 GB
» Conectivitate: GPRS si EDGE
» Bluetooth: da, cu profil A2DP (pentru redarea muzicii in casca stereo)
» Functie de recunoastere a melodiilor: da, Music Recognition
» Alte functii muzicale: DNSe, pentru redare 3D a sunetului; Music Control - recunoasterea gesturilor pentru controlul MP3 playerului
» Radio FM: da, cu RDS (pentru inregistrarea melodiilor)
» Camera: 2MP (1600 x 1200 pixeli), cu inregistrare video
» Jack de 3,5 mm: da
» Greutate: 68 gSONY
ERICSSON W 705
» Retea: GSM, 3G
» Ecran: 2.4" TFT cu 256.000 de culori
» Rezolutie: 240x320 pixeli, senzor accelerometru pentru auto-rotatie
» Memorie interna: 120MB
» Slot card: microSD, inclus, de 4 GB
» Conectivitate: Wi-Fi, HSDPA - 3.6 Mbps
» Bluetooth: da, cu A2DP
» Functie de recunoastere a melodiilor: TrackID
» Alte functii muzicale: YouTube in Media Center
» Radio FM: da, cu RDS
» Camera: 3,15 MP (2048 x 1536 pixeli), cu inregistrare video
» Jack 3.5 mm: nu
» Greutate: 98 g
MOTOROLA EM 35
» Retea: GSM
» Ecran: 2.2" TFT cu 256.000 culori
» Rezolutie: 320 x 240
» Memorie interna: 110 MB
» Slot card: microSD, neinclus
» Conectivitate: GPRS si EDGE
» Bluetooth: da, cu A2DP
» Functie de recunoastere a melodiilor: nu
» Radio FM: da, cu RDS
» Camera: 3,15 MP (2048 x 1536 pixeli), cu inregistrare video
» Jack 3,5 mm: da
» Greutate: 117 g
NOKIA 5800 XPRESSMUSIC (TUBE)
» Retea: GSM, 3G
» Ecran: 3.2" TFT, senzitiv, cu 16 milioane de culori, accelerometru
» Rezolutie: 360 x 640 pixeli
» Memorie interna: 81 MB
» Slot card: microSD cu 8GB inclus, posibilitate pana la 16 GB
» Conectivitate: 3 G HSDPA la 3.6 Mbps, Wi-Fi
» Bluetooth: da, cu A2DP
» Functie de recunoastere a melodiilor: nu
» Radio FM: da, cu RDS
» Camera: 3,15MP (2048 x 1536 pixeli), cu inregistrare video
» Jack 3,5 mm: da
» Greutate: 109 g
APPLE IPHONE 3G
» Retea: GSM, 3G (HSDPA)
» Ecran: 3.5" TFT, tehnologie multi-touch, cu 16 milioane de culori
» Rezolutie: 320 x 480 pixeli
» Memorie interna: 8GB / 16GB
» Slot card: nu
» Conectivitate: 3G HSDPA la 7.2 Mbps, Wi-Fi
» Bluetooth: da (nu permite schimbul de fisiere cu un alt telefon mobil)
» Functie de recunoastere a melodiilor: nu
» Radio FM: nu (se pot instala aplicatii din iTunes App Store care redau radiouri online)
» Camera: 2MP (1600 x 1200 pixeli), fara inregistrare video
» Jack 3,5 mm: da
» Greutate: 133 g

Niciun comentariu: